26 noiembrie 2010

Aspecte psihologice ale minciunii.

Hulita de unii, negata de altii, invocata în împrejurari dintre cele mai felurite, minciuna este omniprezenta.
Minciuna este o „figura” a rationalitatii desfasurata în vederea înfruntarii unei dificultatii si în perspectiva rezolvarii ei spre beneficiul agentului ce o propaga. Minciuna este întotdeauna motivata, supradeterminata de dorinte, de interese. Mintim pe fata sau pe ascuns. Mintim prin exagerare, adaugare, inventare, dar mintim si prin diminuare, omisiune, tacere, mintim fara nici cel mai mic regret sau constiinta.
Ralierea la adevar nu este întotdeauna facila sau urmarita în mod pragmatic. Sunt destule cazuri în care omul se adaposteste (de lucruri, de altii sau de sine) sub faldurile expresiei ticluite. Constatând ca „inventia” îi asigura confort, siguranta si succes, individul persevereaza în acest sens, reiterând sau perfectionând formula de ascundere, de inducere în eroare.Se minte la tot pasul din motive dintre cele mai diferite: din dorinta de a ataca pe cineva, pentru disculpare, pentru punerea în valoare, pentru ascunderea timiditatii, din nevoia de protectie, pentru a face placere, de a ascunde un adevar dureros, pentru a apara pe cineva ori pe noi, pentru a rezista presiunilor si normelor comunitatii. Mintim pentru ca sa rezistam. Îi mintim pe altii si ne mintim pe noi însine.
In general, mincinosul este un ins nemultumit.

Un comentariu:

  1. Ce ii determina pe oameni sa minta?

    Lacomia - vrem putere, avantaje, bani, admiratie;

    Teama - de multe ori mintim de frica, de ceea ce ni s-ar putea intampla daca spunem adevarul;

    Dorinta de a fi acceptati - suntem nevoiti sa facem tot ceea ce trebuie pentru a fi acceptati, sa ne facem placuti si apreciati;

    Obisnuinta - unii nu pot scoate doua vorbe, daca nu spun si o minciuna;

    Prostia - unora le este jena sa recunoasca ca nu stiu adevarul si incep sa-si dea cu parerea sau sa inventeze ceva;


    Sa incercam sa privim lucrurile dintr-o alta perspectiva si anume a starii in care ne-am putea transforma daca in loc de minciuna am spune adevarul - daca in loc sa aratam cu degetul am incerca sa simtim noi insine starea sufleteasca a celui acuzat.
    .......sau incercam altfel: sa zicem ca suntem la mijlocul faptei: stanga minciuna - mijloc tu - dreapta nevinovatul.
    Ce situatie ai alege?? In favoarea cui?? De ce?? Cu siguranta adevarul va fi mult mai greu de spus decat minciuna, pentru ca altfel nu ar exista alternativa minciunii. Adevarul este intodeauna greu de suportat, dar se iarta mai repede. ex: "adevarul recunoscut, pe jumatate iertat", pe cand minciuna.....este greu suportata provoaca grave prejudicii inclusiv morale, dar urmarile si constiinta vor fi efectele alegerii tale. Priveste un om in ochi cand il minti.......si dupa aceea priveste-l pe unul care ii spui adevarul.

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.