16 noiembrie 2009

Suflete captive in jungla vietii.

Suflete captive in jungla vietii.

9 comentarii:

  1. Ratiunea
    Multimile nu sunt influentabile cu ajutorul rationamentelor si ca nu inteleg decat asociatiile de idei grosiere . Deci , oratorii care nu stiu sa le impresioneze fac apel la sentimentele lor si niciodata la ratiunea lor . Legile logicii rationale nu au nici un efect asupra lor .
    Pentru a convinge multimile trebuie mai intai sa-ti dai bine seama de sentimentele de care sunt ele animate , sa te prefaci ca le impartasesti , ca apoi sa incerci sa le modifici , provocand cu ajutorul unor asociatii rudimentare , anumite imagini sugestive ;
    Nu este nevoie sa ne coboram pana la fapturile primitive pentru a constata completa neputinta a rationamentelor atunci cand ele au de luptat impotriva sentimentelor.
    . Deci ratiunea filozofilor sa existe , dar sa nu-i cerem sa intervina prea mult in guvernarea oamenilor . Nu cu ratiunea , iar adesea in pofida ei , s-au creat sentimente cum sunt onoarea , abnegatia , credinta religioasa , dragostea de glorie si de sine.

    RăspundețiȘtergere
  2. Structura si devenirea personalitatii
    1. PERSONALITATEA -un complex structurat
    Componentele personalitatii interactioneaza unele cu altele, se organizeaza, se relationeaza reciproc, se ierarhizeaza, dand nastere unei structuri ce dispune de o arhitehtonica specifica. In existenta concreta a individului ceea ce conteaza nu este atat gradul lor de dezvoltare, cat modul propriu in care ele se structureaza. Tocmai de aceea psihologia trebuie sa se centreze pe evidentierea structurii personalitatii, a relatiilor reciproce existente intre laturile si componentele ei care conduc in plan psihocomportamental, la efecte diverse.
    ¨ Relatia dintre temperament si caracter (T - C) Temperamentul influenteaza viata psihica in general si nicidecum personalitatea, de aceea el este rupt, desprins de personalitate. Argumentul invocat il reprezenta existenta unor manifestari temperamentale care apar independent de atitudinile caracteriale si uneori chiar in ciuda acestora.
    Caracterul era interpretat doar ca un simplu strat ce se suprapune peste temperament, el fiind un fel de dublura a temperamentului

    RăspundețiȘtergere
  3. Castigarea identitatii de sine
    A avea o identitate echivaleaza cu posesia unei sume de semne sau caracteristici care sa permita recunoasterea individului de catre ceilalti. Posesia unei identitati in raporturile cu lumea constituie o conditie indispensabila a vietii psihice, in masura in care aceasta implica viata sociala.
    A avea o identitate inseamna a fi cineva, a ocupa o anumita pozitie in contextul social, a juca un anumit rol, a dispune de un anumit statut.
    Se poate vorbi despre doua mari categorii de semne de identitate: transmise si dobandite. Semnele de identitate transmise sunt cele pe care individul le primeste prin insusi faptul ca s-a nascut.
    Data si locul nasterii particularizeaza, de asemenea, individul, oferind elemente ce servesc la identificarea lui, respectiv la amplasarea sa intr-un anumit context social. Data indica varsta si explica de la inceput o serie de particularitati de conduita; locul nasterii evoca particularitati de mentalitate, de conduita ale populatiei din regiunea respectiva.
    Semnele exterioare ale infatisarii oamenilor continua sa joace un anumit rol in evaluarea lor si in "modelarea" atitudinii pe care o adoptam fata de ei.
    Relatiile interindividuale constituie un proces continuu, in desfasurarea caruia se produce si o modificare a ponderii elementelor determinante. La inceput, factorul cel mai important in modelarea atitudinii fata de individul nou intalnit il constituie binecunoscuta "prima impresie". Dar, treptat, aceasta este inlocuita sau corectata de elementele reiesite din cunoasterea mai profunda a insusirilor pozitive si negative a le celui in cauza. Cel mai adesea uitam de "prima impresie", formandu-se pe parcursul relatiei o alta, determinata in mare parte si de imaginea pe care o avem despre noi insine.
    referat

    RăspundețiȘtergere
  4. Inconstientul

    Admiterea inconstientului este insa apoi si complet legitima, in masura in care noi, atunci cind l-am postulat, nu ne-am departat cu nici un pas de la modul nostru obisnuit si corect de a gindi. Constiinta mijloceste oricaruia dintre noi numai cunoasterea propriilor stari psihice, faptul ca si un alt om are, deasemenea, constiinta este o concluzie care e trasa per analogiam pe baza manifestarilor si actiunilor perceptibile ale celuilalt, pentru a putea intelege comportamentul acestuia. Aceasta concluzie, sau aceasta identificare, a fost extinsa de la EU la alti oameni, animale, plante, la nevietuitoare si la lumea intreaga, dovedindu-se folositoare atit timp cit asemanarea cu EUL - particular era covirsitor de mare, devenind insa nesigura in masura in care celalalt se indeparta de EU.

    RăspundețiȘtergere
  5. Atentia.

    In activitatea cotidiana, implicarea atentiei este apreciata intotdeauna ca un factor al reusitei sau succesului, iar slabiciunea sau absenta ei -ca factor generator de erori si esecuri. Ea este prima realitate psihica ce se scoate in fata, cu titlu pozitiv sau negativ, ori de cate ori trebuie sa dam seama de rezultatele unei actiuni concrete sau a alteia.
    Prin imperativul "fii atent" se intelege modul de a ne mobiliza si canaliza, in modul cel mai adecvat, toate potentele si capacitatile in directia iesirii cu bine dintr-o situatie dificila sau a realizarii obiectivului propus.
    Atentia poate fi definita ca proces psihofiziologic de orientare, concentrare si potentare selectiva a functiilor si activitatilor psihice si psihocomportamentale modale specifice in raport cu obiectul si finalitatea lor proprii asigurandu-le atingerea unui nivel optim de eficienta adaptativa.
    In fiecare clipa a existentei sale, omul receptioneaza un numar mare de informatii venite, fie din exterior, fie din interiorul organismului.
    Atentia este un proces psihic specific real si unitar. Evolutia sa de la reactia de orientare neselectiva pana la atitudinea pregatitoare sau atentia efectoare, este determinata de semnificatia obiectivului supus atentiei pentru subiectul dat.
    Intrucat atentia nu are o existenta de sine statatoare, ci se aflam slujba unei activitatii de cunoastere, elaborare si perfectionarea ei are loc ca proces implicit, pe masura antrenarii exercitarii activitatii date. Acest caracter cognitiv-creativ al atentiei ne permite sa intelegem atat efectele sale facilizatoare asupra proceselor de cunoastere cat li mentinerea sa concentrata pe obiectul sau lucrarea efectuata.
    Fenomenul de atentie se caracterizeaza printr-o ingustare a campului perceptiv, prin orientarea acestui camp inspre un anumit obiectiv, care este selectat dintre multiplele surse de informatii sau actioneaza simultan asupra perceptiei.
    Atentia este o conditie necesara pentru asimilarea cunostintelor. In mod obisnuit, starea de atentie se manifesta vizibil prin reactii receptoare, prin reactii postulare si prin mimica specifica: incordarea muschilor fetei, privirea concentrata. Toate aceste reactii constituie orientarea activa a organismului catre selectia informatiilor. Dimpotriva, distragerea atentiei se exprima prin agitatie continua, ori printr-o alta atitudine care arata absenta mobilizarii pentru activitate. Manifestarile exterioare nu ne ajuta intotdeauna sa stabilim daca persoana supusa atentiei este sau nu atenta.

    RăspundețiȘtergere
  6. Flexibilitatea atentiei, ca proprietate de a trece rapid de la o activitate la alta este slaba. Atentia involuntara are o pondere mai mare fata de atentia voluntara.
    Atentia consuma multa energie si de aceea fenomenul de oboseala se instaleaza cu precadere la nivelul acestui proces.

    RăspundețiȘtergere
  7. Atentia consuma multa energie si de aceea fenomenul de oboseala se instaleaza cu precadere la nivelul acestui proces.

    RăspundețiȘtergere
  8. Editorial - Simplitatea vieţii
    Constantin Ţurcanu
    Este adevărat că trăim într-o lume destul de solicitantă, dar aceasta nu înseamnă că trebuie să ne lăsăm prinşi cu totul în mrejele ei. Aceasta nu înseamnă că trebuie să ne înhămăm singuri la tot felul de proiecte care vizează acumularea de bunuri sau satisfacerea a tot felul de capricii de care ajungem să ne legăm fericirea. Datoria noastră este să păstrăm un echilibru, să găsim o cale de mijloc, să învăţăm să nu ne lăsam acaparaţi peste măsură de activităţi şi preocupări exterioare, adeseori şi superficiale, ci să ne simplificăm viaţa din ce în ce mai mult. Cheia pentru a găsi un echilibru fericit în viaţa de zi cu zi este simplitatea şi o minimă disciplină. Renunţaţi la tot ceea ce este superficial. Pacea minţii ne va veni de aici. Veţi avea mai mult timp pentru activităţile spirituale şi pentru cunoaşterea profundă de sine, care vă vor ajuta să aveţi o viaţă fericită. A trebuit sa vină această criză economică pentru ca oamenii să-şi regăsească nevoia de simplitate. Nu se ai fac cheltuieli nejustificitate, nu se mai caută luxul sau confortul cu orice preţ, este mai bine valorizată fiecare resursă şi fiecare clipă.
    Meditaţi cît mai des la fragilitatea şi efemeritatea vieţii. Puneţi-vă întrebarea „ce-am făcut cu viaţa mea pînă acum?”. Veţi găsi astfel calea de a vă îndrepta din ce în ce mai mult atenţia către suflet şi către ceea ce este esenţial. Veţi vedea că sufletul pentru a se putea dezvolta are nevoie de foarte puţine lucruri exterioare. Cu cît veţi avea o viaţă mai simplă, cu atît sufletul va înflori mai mult. Caracterul nepermanent a tot ceea ce ne înconjoară poate fi un bun început pentru a vedea la ce trebuie să renunţăm sau ce trebuie să mai aducem în viaţa noastră. Este posibil să aflaţi că nu este nevoie să visaţi la cea mai luxoasă maşină, la o casă imensă sau la nu ştiu ce garderobă la modă. Dacă ajungi să simţi în adîncul fiinţei tale, caracterul nepermanent al lumii, cu siguranţă viaţa ta se va simplifica. Şi pe fundalul acestei simplificări, sufletul va înflori tot mai mult.

    RăspundețiȘtergere
  9. Editorial - Simplitatea vieţii
    Constantin Ţurcanu

    Este dureros să vezi cum oamenii vor cu atîta disperare ca toate să continue neschimbate în viaţa lor atunci cînd dau de o fărîmă de bine. Tot sperăm şi ne amăgim că lucrurile pot să rămînă neschimbate în jurul nostru cel puţin pînă la sfîrşitul vieţii. Însă nu este deloc aşa. Totul se schimbă şi cu cît ajungem mai repede la înţelegerea profundă a acestui aspect cu atît vom fi mai fericiţi şi mai pregătiţi să facem faţă tuturor provocărilor vieţii.
    În mintea noastră, schimbările echivalează întotdeauna cu pierderea, cu suferinţa. Presupunem cu încăpăţînare că permanenţa oferă securitate, iar nepermanenţa nu. Ori de cîte ori ne pierdem perspectiva în viaţă sau cădem pradă lenei, meditaţia asupra nepermanenţei ne produce un şoc care ne va readuce pe calea corectă a dezvoltării sufletului.
    Tot ce am făcut în trecut nu ne apare acum ca un vis!?. Prietenii cu care am crescut, locurile de joacă ale copilăriei, acele viziuni şi opinii pe care le-am susţinut cîndva cu patimă sinceră: pe toate le-am lăsat în urmă. Acum, în momentul de faţă, lecturarea acestui articol vi se pare o realitate vie. Dar curînd chiar şi această activitate nu va fi decît o amintire.
    Sîntem trecători, influenţele interioare sau exterioare sînt nepermanente şi nicăieri în manifestare, în afara noastră, nu există ceva cu adevărat solid sau durabil către care să ne putem îndrepta. Avînd aceeaşi locuinţă, acelaşi serviciu, acelaşi anturaj ajungem în mod greşit să credem că există permanenţă, că există stabilitate. Uităm iar şi iar că în orice moment, putem pleca din această lume, în care am ajuns să investim prea multă încredere, prea multe aşteptări.
    Astfel, din punctul meu de vedere perioada de criză în care viaţa exterioară ne obligă să producem o reevaluare a modului de viaţă este binevenită. Fiţi cu un pas înaintea vieţii şi nu opuneţi rezistenţă transformărilor care se impun. O viaţă cît mai simplă este mai mult decît necesară, este în primul rînd cheia dezvoltării şi maturizării sufletului

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.