În adâncurile fiinţei noastre purtăm cu toţii amintirea a ceea ce reprezintă menirea vieţii noastre. Fiecare a participat la crearea acestei meniri, împreuna cu Dumnezeu şi cu îngerii, înainte de a veni pe Pământ. Când ne-am întrupat, Pământul ne-a influenţat modul de a gândi, simţi, acţiona, făcându-ne astfel să uităm care-i scopul venirii noastre aici. Dar căutarea, conştientă sau nu, ne urmăreşte în mod constant, ne determină să ne punem întrebări despre rostul lucrurilor şi sensul vieţii, să ne definim sentimentul utilităţii în tot ceea ce întreprindem. Reamintirea menirii noastre umple golul din noi. Atunci când te simţi pustiu pe dinăuntru, te îndrepţi către ceva din afara fiinţei tale, pentru a umple acest gol. Şi totusi, obiectele şi persoanele exterioare nu reuşesc niciodată să umple complet acest sentiment de pustiu interior. Aceasta se realizează numai prin găsirea şi urmarea drumului propriu în viaţă. De obicei, menirea personală are legătură cu acele trăsături, calităţi, “dat-uri” ale noastre pe care ni le punem în valoare, le exprimăm prin împlinirea menirii.
Mânia ascunsa, tristetea tacuta, nelinistea nemarturisita ne rod inevitabil, inhibându-ne personalitatea si stânjenind chiar si elementele pozitive ale vietii noastre. Ne traim atunci evenimentele ca niste victime ale unui destin orb, în loc sa le analizam, sa le îmbunatatim sau sa recunoastem ca noi suntem în mare parte raspunzatori pentru ele.
Ingerul pe drumul vietii.
Sunt entitate vie
RăspundețiȘtergereDesi n-am corp carnal
Dar te ajut sa treci
Al vremurilor val.
Ca valurile-s multe
Si nu le-nvingi usor
De aceea iti dezvalui
Calea spre-naltul zbor.
Eu iti sunt calauza
Tu doar sa ma urmezi
Si astfel vei ajunge
Astrale lumi sa vezi
Ma oglindesc in unda
Fiintei care esti
Eu entitate vie
Din sferele ceresti.
citat din: "Aleh,prietenul meu astral"
În adâncurile fiinţei noastre purtăm cu toţii amintirea a ceea ce reprezintă menirea vieţii noastre. Fiecare a participat la crearea acestei meniri, împreuna cu Dumnezeu şi cu îngerii, înainte de a veni pe Pământ. Când ne-am întrupat, Pământul ne-a influenţat modul de a gândi, simţi, acţiona, făcându-ne astfel să uităm care-i scopul venirii noastre aici. Dar căutarea, conştientă sau nu, ne urmăreşte în mod constant, ne determină să ne punem întrebări despre rostul lucrurilor şi sensul vieţii, să ne definim sentimentul utilităţii în tot ceea ce întreprindem.
RăspundețiȘtergereReamintirea menirii noastre umple golul din noi. Atunci când te simţi pustiu pe dinăuntru, te îndrepţi către ceva din afara fiinţei tale, pentru a umple acest gol. Şi totusi, obiectele şi persoanele exterioare nu reuşesc niciodată să umple complet acest sentiment de pustiu interior. Aceasta se realizează numai prin găsirea şi urmarea drumului propriu în viaţă.
De obicei, menirea personală are legătură cu acele trăsături, calităţi, “dat-uri” ale noastre pe care ni le punem în valoare, le exprimăm prin împlinirea menirii.
Mânia ascunsa, tristetea tacuta, nelinistea nemarturisita ne rod inevitabil, inhibându-ne personalitatea si stânjenind chiar si elementele pozitive ale vietii noastre. Ne traim atunci evenimentele ca niste victime ale unui destin orb, în loc sa le analizam, sa le îmbunatatim sau sa recunoastem ca noi suntem în mare parte raspunzatori pentru ele.
RăspundețiȘtergere